Întoarce-te

3 metode de a învăța pentru prima sesiune

Examenele sunt destul de importante pentru un student, iar sesiunea poate deveni foarte stresantă, în special atunci când este prima din viața ta și când nu știi cum poți învăța pentru toate materiile într-un timp scurt. Dacă te regăsești în situația descrisă și volumul de informații te copleșește și nu știi cum să îți organizezi sesiunile de studiu, îți prezentăm trei dintre cele mai eficiente metode de învățare, care te pot ajuta să reții mai ușor lecțiile.

  1. Metoda SQ3R 

Prin intermediul acestei tehnici, studenții reușesc să identifice și să rețină cele mai importante aspecte ale materiei pentru un examen. Acronimul provine de la pașii pe care trebuie să îi urmezi:

  • Survey (examinează): În loc de a citi întregul material, începe prin a frunzări câte un capitol pe rând și a citi cele mai importante detalii, luându-ți notițe referitoare la titluri, subtitluri, imagini și orice alte aspecte importante, precum graficele.
  • Question (întreabă): Formulează întrebări referitoare la conținutul capitolului pe care trebuie să îl înveți, precum „Despre ce este vorba în acest capitol?” sau „Ce informații cunosc deja despre acest subiect?”
  • Read (citește): Începe să citești în întregime capitolul și caută răspunsuri pentru întrebările formulate anterior.
  • Recite (povestește): După ce termini de citit o secțiune, începe să o povestești cu propriile tale cuvinte. Încearcă să îți amintești și să punctezi ideile principale și să răspunzi întrebărilor pe care le-ai formulat la început.
  • Review (repetă): Odată ce ai terminat întregul capitol, este important să revii asupra materialului pentru a te asigura că îl înțelegi. Repetă răspunsurile la întrebările cele mai importante și recitește secțiunile pe care simți nevoia să le aprofundezi.

  1. Metoda Feynman

Această tehnică de învățare este o modalitate eficientă de a reține rapid concepte importante, explicându-le în termeni cât mai simpli. Fundamentul de la care a plecat această metodă de învățare este acela că, în încercarea de a simplifica pe cât de mult posibil o idee sau un concept, este mult mai probabil să reții informația respectivă.

Ce presupune această metodă?

  • În primul rând, citește secțiunea pe care intenționezi să o studiezi.
  • Scrie pe o foaie subiectul sau conceptul cu pricina.
  • Explică în cuvinte cât mai simple conceptul ales, ca și cum ai încerca să înveți pe altcineva ce înseamnă acesta.
  • Revino asupra a ceea ce ai scris, cu materialul de curs în față. Identifică și corectează părțile în care ai greșit.
  • În ultimul rând, dacă în explicația scrisă de tine găsești orice termeni tehnici sau complecși, înlocuiește-i cu alte cuvinte care ar putea fi accesibile și persoanelor cu un fundal academic diferit de al tău.

  1. Metoda Blurting

Dacă nu ai aflat încă de pe TikTok, trebuie să știi că, în prezent, blurtingul este una dintre cele mai populare și mai eficiente metode de a revizui materia de curs. Această tehnică este în special folositoare pentru persoanelor cu o memorie vizuală bună. Însă care sunt, mai exact, pașii de urmat?

  • Citește secțiunea sau lecția pe care ți-ai propus să o înveți.
  • Fără a te uita peste notițe, ia un pix și o foaie și notează toate informațiile pe care ți le amintești din ceea ce ai citit.
  • Revino asupra materialului de curs și completează foaia cu informațiile care lipsesc (sfat: poți scrie cu o altă culoare, pentru a-ți sări mai ușor în ochi).
  • Ia o altă foaie și repetă procesul până când reușești să îți amintești toate ideile din lecția pe care ai selectat-o.

Fiecare persoană are un mod diferit de a învăța, iar uneori poate dura puțin până când găsești metoda care este cea mai potrivită pentru tine, Până atunci, nu te stresa, încearcă cât mai multe metode diferite și descoper-o pe cea care ți se pare cea mai eficientă.