Întoarce-te

Interviu cu o studentă de la Sociologie și Asistență Socială

Ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Am absolvit Colegiul Național "Ecaterina Teodoroiu", profilul matematică-informatică, unde am dezvoltat abilități analitice și logice, această bază oferindu-mi un avantaj în orientarea către rezolvarea problemelor, fiind un bonus și pentru înțelegerea unor materii la facultate precum statistica, demografia sau explicația sociologică.

Sunt deschisă spre a descoperi frumosul și noul în jurul meu, fiind dornică să mă implic în diverse activități pentru a mă dezvolta personal și profesional. 

Sunt comunicativă și sociabilă, ceea ce mă ajută să interacționez cu ușurință cu ceilalți și să colaborez în echipă. Creativitatea îmi permite să găsesc soluții inovatoare în fața provocărilor. Sunt hotărâtă și am o mare putere de concentrare, ceea ce mă ajută să-mi ating obiectivele și să mă dedic pe deplin în activități.

Firea mea idealistă și perfecționistă mă motivează să caut mereu să devin o versiune mai bună a mea. Îmi doresc să fac fiecare moment să conteze și să aduc un plus de valoare atât pentru mine, cât și pentru cei din jur. 

Cum ți-ai dat seama că ai ales facultatea potrivită?

Mi-am dat seama că am ales facultatea potrivită când am observat cât de mult mă pasionează subiectele abordate și materiile studiate în cadrul facultății, astfel prezența mea la cursuri și seminare nu reprezintă o greutate. În plus, pot spune că nu am considerat nicio sesiune ca fiind prea încărcată, deoarece nu am simțit niciodată că învăț.

Cum a fost admiterea și cum te-ai pregătit pentru examen?

Admiterea de la FSAS constă în 2 etape:

1. Eseu motivațional - probă eliminatorie (de 300 – 500 cuvinte), evaluat cu Admis/Respins.

2. Media de admitere pentru învățământul universitar de licență: ia în calcul notele obținute la Bacalaureat la următoarele probe:

• 50% nota probei scrise la Limba și literatura româna;

• 50% nota probei scrise la una din disciplinele (la alegerea candidatului): Matematică, Sociologie, Psihologie, Economie, Filosofie, Istorie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Fizică, Chimie sau Biologie ).

Cum a fost trecerea de la liceu la facultate? Te-ai acomodat ușor?

Pentru mine trecerea de la liceu la facultate a fost ușoară, nu pot afirma că am întâmpinat greutăți în acomodare, a fost o etapă plăcută. Studenții mai mari erau mereu deschiși să răspundă la întrebările pe care le aveam.

Ce îți place cel mai mult la această facultate? Dar cel mai puțin?

Cel mai mult îmi place că avem profesori calificați și implicați, în momentul în care ne vorbesc, pasiunea și interesul pentru subiectele pe care le predau reies și informațiile sunt mult mai bine absorbite de către studenți. Este un mediu liniștit și plăcut, nu simțim o distanța mare între profesor-student.

Care a fost materia ta preferată și de ce?

Materia mea preferată a fost psihologia socială, am descoperit concepte extrem de interesante din domeniul psihologiei care mi-au captivat atenția. De exemplu, am învățat despre influență socială, conformitate, obediență, disonanță cognitivă, prejudecăți și stereotipuri, iar cursul m-a ajutat să îmi explic anumite comportamente și reacții pe care le observam în jurul meu.

Un alt aspect care mi-a plăcut foarte mult a fost accentul pus pe experimente. Ni s-au prezentat o serie de experimente clasice, cum ar fi cele ale lui Milgram sau Asch, care ne-au demonstrat cum funcționează anumite mecanisme psihologice.

Cum îți organizezi timpul în sesiune?

Fiecare zi o împart în mici obiective, încât să am o idee clară despre ce trebuie să realizez în fiecare zi. Stabilind pași pe care trebuie să îi parcurg, pe zile, în funcție de ordinea examenelor îmi e mult mai ușor să mă motivez să încep. Astfel, mă apuc de cele mai urgente și importante sarcini și lucrez în mod consecvent la finalizarea lor.

În ce constă practica?

Stagiul de practică pentru anul 1 şi 2 este obligatoriu (90 ore) şi se acordă o notă în catalog. Dacă stagiul nu este efectuat, înseamnă restanţă.

Celor de la specializarea resurse umane li se recomandă să o desfășoare în departamente de Resurse umane din cadrul unor companii sau instituţii (de ex: primării, ONG-uri, fundaţii etc.)

 

Ești implicată în alte activități? Dacă da, care sunt acelea?

Fac voluntariat în câteva asociații și de asemenea particip la diferite evenimente, conferințe, workshop-uri din diverse arii de interes. Îmi place să mă înscriu la proiecte pe diverse teme pentru a acumula informații și a cunoaște oameni din domenii variate.

Ce planuri ai după terminarea facultății?

Mă vizualizez lucrând într-o multinațională în domeniul resurselor umane, în poziții precum specialist în resurse umane, recrutare și selecție, dezvoltare organizațională. De asemenea, iau în considerare pe termen lung înființarea unei companii de consultanță în resurse umane.

Ce crezi că îți va lipsi cel mai mult din studenție?

Flexibilitatea programului. În timpul studenției, ai mai multă libertate în a-ți organiza programul și ai posibilitatea de a avea o anumită flexibilitate în raport cu responsabilitățile tale, în mare parte, tu îți faci programul.

Ce sfaturi ai pentru elevii din liceu care își doresc să aplice aici? 

Cred că ar fi relevant să se uite peste orarul din toți anii de studiu și să analizeze dacă materiile studiate rezonează cu ceea ce consideră interesant sau plăcut. 

Ce cariere poți urma după absolvirea acestei facultăți?

Specialist în resurse umane

Analist de resurse umane

Recrutor

Consilier de carieră

Manager de dezvoltare organizațională

Cercetător sociologic

Consultant în resurse umane

Profesori în învăţământul universitar şi preuniversitar