Întoarce-te

Parțial, colocviu și curs – care-i care?

La început, toți termenii noi par mai degrabă să te încurce decât să te lămurească. Însă lucrurile nu sunt atât de complicate pe cum par la prima vedere. Să facem întâi distincția dintre diferitele metode de evaluare.

Unele facultăți au parțial, adică un test dat în timpul semestrului, din materia de curs predată. Odată trecut, nu mai este nevoie să înveți aceeași materie și pentru examenul final, motiv pentru care îți recomandăm să fii conștiincios și să te pregătești din timpul semestrului.

Colocviul în schimb, se susține înaintea sesiunii, adică în presesiune, având, de cele mai multe ori, o componentă practică. În funcție de profesor, colocviul poate determina participarea sau nu la examenul final.

Iar examenul mare este cel de care ai auzit deja, are ponderea cea mai mare, se susține în timpul sesiunii și este considerat promovat de la nota 5 în sus (sau 4,5, în funcție de profesor).

Însă înainte de a fi evaluat, este necesar să îți fie predate anumite concepte, iar acestea sunt însușite în urma frecventării cursurilor, seminariilor sau laboratoarelor.

 Cursurile sunt ținute de un profesor titular, pentru câte o serie (6-7 grupe), iar de cele mai multe ori, materia este sub formă de slide-uri, proiectată pe un perete. Nu va fi nevoie să scrii totul, ca la școală, fiindcă vei primi acces la tot suportul de curs.

Spre deosebire de liceu, prezența la cursuri nu este obligatorie chiar mereu. Însă e un lucru bun să participi, fiindcă te va ajuta să te acomodezi, vei vedea care este stilul fiecărui profesor și vei știi din timp pe ce parte din materie să te axezi în sesiune.

Iar dacă ești conștiincios și îți dai silința, vei putea să ai banii tăi de buzunar încă din facultate, și asta fără să lucrezi. Bursele de merit care se dau sunt în jur de 600-700 lei pe lună, iar pentru asta nu trebuie să faci decât să fii atent, să îți faci proiectele și să îți repeți din când în când materia.

Seminarele și laboratoarele, în schimb? Poți afla ce presupune fiecare în articolul următor!